A nins peste mine cu stele,
pădurile-n braţe mă prind
când noaptea se spală pe gene
cu zorii de aur şi-argint.
Departe văd boabe de aur
prin iarba cu fir de smarald
şi îngeri de rouă vin iarăşi
spre mine cu sufletul cald
I-aştept în poiana cu vise
şi cerbi oglindiţi în izvor,
să-mi prindă în suflet cuminte
cuvintele lumii de dor.
Şi-apoi îmbătat de mireasmă
să plec peste munţi hăulind,
când noaptea se spală pe gene
cu zorii de aur şi-argint.
(Leonid Iacob)
Certitudinea unei iubiri veşnice - baia în mare de Sânziene
Sânzienele (sau Drăgaica, în Muntenia şi Oltenia) sunt sărbătorite pe 24 iunie, de ziua naşterii lui Ioan Botezătorul. De fapt, sânzienele sunt plante cu flori galbene, frumos mirositoare. Sărbătoarea este legată de cultul recoltei şi al fecundităţii, dar Sânzienele erau considerate de tinere şi un mijloc de a-şi afla alesul sau anul în care se vor mărita.
De Sânziene, se împletesc coroniţe: cununile bărbaţilor sunt împletite în formă de cruce, iar cele ale femeilor, sub formă de cerc. Odată împletite, acestea sunt aruncate pe casă: dacă se opresc pe acoperiş, ele prevestesc nunta.
În unele sate, există şi un alt obicei: când se întorc în sat, fetele privesc prin cununa lor şi, în funcţie de trăsăturile fizice şi vârsta bărbatului pe care îl văd prin cunună, ele îşi vor da seama şi de calităţile viitorului soţ. Un alt obicei spune că, înainte de răsăritul soarelui, tinerii şi tinerele se apropie de vite, ca să arunce cununile în coarnele lor.
Dacă o cunună se opreşte în coarnele unei vite tinere, fata se va mărita cu un tânăr. În caz contrar, ursitul va fi un om mai în vârstă.
Băieţii poartă sânziene la pălărie
În ajun de Sânziene, fetele care îşi doresc să se mărite se întâlnesc cu băieţii care vor să se aşeze la casa lor. Băieţii fac ruguri, aprind făclii şi rostesc câteva versuri, în care îşi exprimă dorinţa de a se însura până în toamnă.
A doua zi, cetele de flăcăi merg prin sate, cu flori de sânziene la pălărie, şi se duc pe la casele fetelor, unde sunt cununi pe acoperiş. Fetele se îmbracă şi ele de sărbătoare, având prinse pe cap şi la brâu spice de grâu şi flori de sânziene.
Când se întorc de la câmp, fetele sunt udate de băieţi şi apoi se încinge o horă. În noaptea de Sânziene, fetele nemăritate îşi pun flori sub pernă, ca să îşi viseze ursitul. Dacă fetele sau tinerele neveste poartă cununa de flori în păr sau în sân, ele vor deveni atrăgătoare şi vor avea parte de dragoste.
Desenul din flori – iniţiala viitorului soţ
Un alt obicei spune că, dacă doi tineri se iubesc şi vor să rămână împreună toată viaţa, ei trebuie să facă baie în mare, în noaptea de Sânziene, ca să fie siguri că nimic nu îi va mai despărţi. Pe 23 iunie, în seara de ajun, se culeg nouă flori de măslin şi se pun într-un lighean cu apă de izvor.
Dimineaţa, fetele vor privi ce desen au format florile. Acesta corespunde iniţialelor viitorului soţ. În alte părţi, se spune că tinerele scriu pe hârtii separate câteva întrebări la care aşteaptă răspuns. Separat, fac bileţele cu „Sfântul Ion spune da” şi „Sfântul Ion spune nu”. Trăgând la întâmplare câte o întrebare şi un răspuns, tinerele vor afla ceea ce le interesează.
(sursa)
„Du-te soare, vino luna,
Sanzaienele imbuna ,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa o adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa le prinda-n palarie
Struturi pentru cununie,
Boabele sa le rasteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca”.
Eu stiu, din batrani, ca noaptea de Sanziene e noaptea in care dorintele se implinesc!
Sanzienele sunt in primul rand flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere. La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora.
Si parfumierii au fost atrasi de aceasta aroma suava: Warm Amber de Mary Kay este un parfum Oriental Floral de dama. Warm Amber a fost lansat in 2008. Parfumul prezinta ambra, lemn de santal, sanziene, rodie, paciuli, iasomie si trandafir.
Chevrefeuille de Le Jardin Retrouve este un parfum Floral de dama. Creatorul acestui parfum este Yuri Gutsatz. Parfumul prezinta lamaie de amalfi si sanziene. Sau Citron Poivre de Le Jardin Retrouve -un parfum Aromatic Condimentat unisex. Parfumul prezinta muscata, cuisoare, scortisoara, lamaie de amalfi, piper, ardei si sanziene.
Mai multe despre parfumul Sanzienelor, la Mirela si oaspetii ei!
Frumoase imagini, frumoase cuvinte ...
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
Eu iti multumesc, boier dumneavoastra!
ȘtergereFrumoasă și documentată povestea ta, Florentina! Mă interesează parfumurile: nu-l cunosc pe nicunul prezentat azi de tine și sunt chiar curioasă! Un weekend frumos!
RăspundețiȘtergere“Pe nesimtite, deasupra lor, cerul isi domolise sclipirea. O stea rasarise din senin, stinghera, in crestetul padurii.
“S-ar putea intampla fel de fel de miracole“, continuase el fara s-o priveasca. “Dar trebuie sa te-nvete cineva cum sa le privesti, ca sa stii ca sunt miracole. Altminteri, nici macar nu le vezi. Treci pe langa ele si nu stii ca sunt miracole. Nu le vezi...”
“Imi pare rau ca nu te pot urmari”, vorbise ea tarziu. “Mi-ar fi placut sa te pot intelege…”
“Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca...”
“Nu inteleg nimic”, spuse ea. “Nu inteleg…
(Noaptea de Sanziene , de Mircea Eliade,
fragment)
Pe ultimele doua le-am vazut si simtit la o prietena, de atunci mi-au ramas in memorie si le-am cautat cu ocazia asta. Superb fragmentul din Eliade, exprima perfect magia acestei nopti...
ȘtergereIti multumesc pentru tema! A fost...deosebita!
O saptamana minunata!
Felicitări pentru articol!
RăspundețiȘtergereCred c-ar trebui, într-adevăr, să ne punem nişte dorinţe... la miezul nopţii...
Azi e luni si pot sa-ti spun ca ale mele s-au implinit deja...
ȘtergereSarbatoarea de Sanziene ne ofera daruri absolut minunate! Cred ca este cea mai frumoasa sarbatoare care se putea imagina.
RăspundețiȘtergerePlante vindecatoare, o noapte vrajita in care cerurile se deschid, flori descantate, fermecate, care fac fetele mai frumoase, mai dorite si cu vise despre ursit, roua magica, ce transforma orice obiect pe care cade intr-un unic talisman. Asta e Noaptea de Sanziene. O poveste fermecata. Pe care si tu ne-ai adus-o aici intr-o forma atat de placuta!
Cunosc dupa nume unul din parfumuri, inca nu l-am incercat. Cu prima ocazie vreau sa il caut, macar sa il miros :)
Iti doresc o duminica minunata de Sanziene, Florentina!
Nu-i asa? Miracole... “Dar trebuie sa te-nvete cineva cum sa le privesti, ca sa stii ca sunt miracole. Altminteri, nici macar nu le vezi. Treci pe langa ele si nu stii ca sunt miracole." Cred ca asta e secretul!
ȘtergereMie mi s-au implinit dorintele!
Zile senine, draga Elly!
O povestire plina de miresme deosebite! Miresme de vara si de viata! Am aflat si de niste obiceiuri si parfumuri noi! Multumesc! Deosebit!
RăspundețiȘtergereVara, viata, dragoste... Ce poate fi mai frumos?
ȘtergereMultumesc pentru cuvintele frumoase!
Mi-ar placea sa stiu daca in satele noastre s-au pastrat aceste obiceiuri.Sper ca da.
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru poveste si poeziile de sanziene!
O seara parfumata si racoroasa!
In unele locuri, din ce in ce mai putine, inca se mai pastreaza (vezi postarea lui Carmen!)
ȘtergereEu iti multumesc, pentru vizita si pentru cuvintele frumoase!
O saptamana minunata!
Documentat si frumos exprimat!
RăspundețiȘtergereSi versurile sunt minunate!
Mult noroc si succese!
Multumesc mult!
Ștergerealea nu-s sînziene, din poze ! credeţi-mă, am copilărit cu ele, în Maramureş :)
RăspundețiȘtergere