Ecce homo!
Din ce mi-am plămădit nestăvilita nebunie de-a trăi
Vîrtejul meu de-avînt şi dulcea sete de-a juca,
Cînd din pămînt sorb numai fiere?...
Cînd văd mormintele şirag încoronate
Cu iederă ca nişte frunţi de-nvingători cu lauri
Din ce-mi hrănesc scînteia mea de rîs de nu se stinge?
Şi cînd cutreier blestematele ogoare, ce minune
Mă-mbată de visez că eu păşesc pe bolta unui cer?
Şi ce venin mă face s-aiurez
Că glia neagră de păcate
Răsună sfînta ca un clopot
Sub paşii mei de plumb?...
Nu ştiu, dar rîd şi strig cutezător în vînt:
"De ziua de apoi nu mă-nspăimînt -
În iad de-ajung
M-oi bucura de-un colţ în el ca de un rai întreg!..."
Lucian Blaga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu